Am gasit pe net un banc misto despre meseria de bancher. Il redau fara alte comentarii (da’ nu ma pot abtine sa nu ):

Adevarul despre munca intr-o banca

1. Lucrezi in ture ciudate (de noapte)…
Intocmai ca si o prostituata.

2. Te platesc pentru a face clientul fericit…
Intocmai ca si o prostituata.

3. Clientul da multi bani, dar angajatorul pastreaza aproape fiecare leu…
Intocmai ca si o prostituata.

4. Esti rasplatit pentru implinirea viselor clientului…
Intocmai ca si o prostituata.

5. Ti se destrama prieteniile si ajungi sa-ti petreci timpul cu oameni care au aceeasi profesie ca a ta…
Intocmai ca si o prostituata.

6. Cand ai o intalnire cu clientul, trebuie sa arati foarte bine ingrijit…
Intocmai ca si o prostituata.

7. Dar cand te intorci acasa ti se pare ca ai venit din iad…
Intocmai ca si o prostituata.

8. Clientul vrea sa dea mai putin intotdeauna, dar se asteapta la lucruri incredibile din partea ta…
Intocmai ca si o prostituata.

9. Cand esti intrebat despre jobul tau, iti este greu sa dai explicatii…
Intocmai ca si o prostituata.

10. In fiecare dimineata cand te trezesti iti spui: “Imi voi petrece toata viata facand asta.”
Intocmai ca si o prostituata.

Mugur Isarescu a dat un interviu TVR-ului. Ca de fiecare data, actiunea se petrece in Turnul de Fildes (a se citi sediul Bancii Nationale a Romaniei). Atent la imaginea sa si a institutiei pe care o conduce de la Revolutie incoace, Mugur Isarescu apare la televizor numai in ipostaze bine regizate. Se gandeste la fiecare detaliu. Are grija ca telespectatorii sa simta solemnitate. Sa prinda incredere in ceea ce vad, nu in ceea ce aud. Pentru ca o stie si Isarescu: vreo 80% dintre cei care-l urmaresc nu inteleg o iota din ceea ce spune. In aceste conditii, este clar ca mesajul vizual joaca un rol esential, pentru ca romanii se uita… Ei nu pot rata o intalnire cu omul care s-a semnat pe toti banii din buzunarele lor. Aseara, romanii au putut vedea pe masuta din fata guvernatorului un leu falnic de aur. Fiara era impunatoare. Ce mesaj o fi vrut sa transmita Isarescu poporului???

Credit Europe Bank anunta ca in perioada 28 ianuarie – 21 martie 2008 se desfasoara o campanie promotionala pentru CardAvantaj, punand la bataie pentru utilizatorii cardului respectiv mai multe premii, printre care cel mai important un Opel Corsa. Dincolo de aceasta noutate ce poate fi de interes pentru posesorii de CardAvantaj si pentru cei care nu au inca un asemenea instrument de plata, nu poti sa nu ramai tablou atunci cand citesti informatia de presa bruta transmisa de banca. Iata cateva dintre paragrafele incriminate:

“Credit Europe Bank face dezvaluiri senzationale: CardAvantaj este secretul farmecului personal.

<… Totodata am dorit sa le impartasim si celor care inca nu detin cardul micul secret al farmecului personal: CardAvantaj.> spune Dl. Omer Tetik, Vicepresedinte – Credit Europe Bank (Romania) S.A. “

Ceea ce ar fi trebuit sa fie un comunicat de presa simplu, chiar banal, s-a transformat intr-o scriitura literara, alambicata si fara finalitate. Ma intreb daca toate aceste cuvinte pompoase si expresii poetice au sens in cazul de fata si daca isi ating cu adevarat scopul…

„Computer says noooo”… asta e poanta unui ‘sketch’ (vezi video mai sus) din serialul de comedie britanic „Little Britain” (la noi il difuzeaza TVR). Clientul intreaba daca poate sa-si ia un credit, iar angajatul bancii ii zice ca nu-i da voie calculatorul. Scurta scena este foarte amuzanta, desi pare exagerat sa spui ca in locul oamenilor din banca a ajuns sa gandeasca computerul. Consultantul britanic Chris Skinner comenteaza pe blogul sau de la Finextra ca aceasta ironie nu e departe de adevar in unele cazuri.

La noi nu s-a ajuns inca sa se faca astfel de glume pe seama bancilor (nici nu suntem englezi), dar aste nu inseamna neaparat ca unii bancherii nu se comporta astfel pe aici. In fond, bancile opereaza cam la fel peste tot, iar majoritatea bancilor de la noi vin din tari dezvoltate ale UE. Asa ca ma intreb daca au ajuns si in bancile romanesti calculatoarele sa gandeasca in locul oamenilor? Cat de implicat e factorul uman in luarea deciziilor sau e pus acolo doar sa butoneze?

Personal am si exemple pro si contra. Imediat dupa ce o banca de la noi a anuntat anul trecut ca a lansat credite dupa noile norme, m-am dus sa-mi faca o simulare pentru un credit ipotecar, ca sa vad cum s-au modificat lucrurile. Intamplarea face ca aveam pe atunci un credit la banca respectiva, la care cred ca intarziasem peste scadenta cu plata ratei. Asa ca la prima sucursala s-a „inrosit” ecranul cand i-am dat datele ca sa-mi faca simularea, iar ofiterul de credit mi-a zis ca nu-l lasa calculatorul sa treaca mai departe. Omul n-a stiut sa-mi spuna de ce ma refuza calculatorul (softul nu precizeaza si lucrul asta). Acelasi lucru si la a doua sucursala. La a treia am dat de cineva mai dezghetat. Domnisoara (era o ea), mi-a zis ca, pana le-au instalat softul cu noile norme, au primit un Excel in care erau implementate functii care faceau calculele dupa noile norme. Ceva provizoriu, pe care l-au folosit o zi sau doua. Nu era la fel de sofisticat ca programul de scoring, insa a putut sa-mi ofere o imagine a cat puteam sa imprumut in noile conditii, costuri etc.

Coincidenta, tot la aceeasi banca, dar cu vreo doi ani in urma, am dat peste un ofiter de credite care nu prea accepta sa gandeasca computerul in locul lui. Ma dusesem cu o persoana care vroia sa ia un credit de nevoi simplu, insa salariul de pe cartea de munca era mic, desi in realitate primea cu mult mai mult, si pe deasupra mai avea si un alt imprumut la care platea lunar cateva sute de mii. In aceasta situatie, calculatorul spunea ca nu se incadra pentru suma pe care vroia sa o imprumute. Asa ca ofiterul de credit a luat decizia sa scoata din calcul creditul mai vechi si astfel sa poate sa-i acorde persoanei banii de care avea nevoie.

Deci, 2 la 2. Inclina cineva balanta?

Dintr-un neica-nimeni, traderul care a dat o “gaura” de 5 mld. euro la Societe Generale a devenit, peste noapte, o vedeta de nivel mondial. Presa din toata lumea scrie despre isprava lui, ii este analizata personalitatea, matusa sa si primarul din orasul sau de bastina dau interviuri (“Nu pot sa cred ca e vorba despre micutul Jerome care locuia mai jos pe strada asta. Il stiu de cand era copil”), i-a aparut si CV-ul pe net (il gasiti aici, via www.dragosgalateanu.ro). Internetul l-a adoptat imediat ca erou. O cautare dupa Jerome Kerviel pe Google iti scoate peste 400.000 de rezultate, iar numarul creste de la ora la ora. De sambata are si blog, in care povesteste cum merg interogatoriile si alte intamplari din inchisoare . Plus un site personal www.roguefrenchbanker.com. Jerome (permiteti-mi sa-i spun pe numele mic, ca parca mi-a devenit simpatic dupa cate am citit despre el pe net) a devenit rasfatatul retelei sociale online Facebook, unde sute de membri vor sa-l salute. Peste 1.200 de oameni s-au alaturat grupului care propune sa i se acorde premiul Nobel pentru economie, iar aproape 1.000 de persoane s-au alaturat fan-clubului Jerome Kerviel. The Telegraph scrie ca site-ul Societe Generale nu mergea duminica dimineata, comentand ironic ca a picat din cauza traficului fara precedent de mare inregistrat.

Urmatorul pas este un film despre el, asa cum s-a intamplat si in cazul lui Nick Leeson, cel care a fraudat banca britanica Barings. In cazul lui Leeson, filmul s-a numit Rogue Trader, personajul principal fiind jucat de Ewan McGregor. Cred ca cei din industria filmului sunt nerabdatori sa puna mana pe povestea asta. In rolul principal ar putea sa joace Tom Cruise (pentru un mai mare success comercial) sau Daniel Day-Lewis. Pana cand va aparea pe marile ecrane, uitati-va mai jos la cateva coperti interesante de filme.

Inchis, retras, un om care nu se facea remarcat cu nimic la munca si care castiga putin (sub 100.000 euro anual), dupa cum il descrie presa, Jerome Kerviel nu are deloc alura unei vedete. Asupra ceea ce a facut si motivatiile actiunilor planeaza nenumarate incertitudini. In primul rand, ca a generat o frauda de 5 mld. euro, dar nu si-a insusit nici un ban, dupa cum declara surse din Societe Generale. Analistii si bancherii deja pun la indoiala scenariul SocGen, cum ca Jerome Kerviel a creat de unul singur o retea sofisticata, in spatele careia a “jucat” activele bancii. Valoarea fraudei e suspecta, 5 mld. euro, in timp ce SocGen a pierdut “doar” 2 mld. din criza subprime. De asemenea, pentru a inchide operatiuni de astfel de valori iti trebuie mai mult de 3 zile, dupa cum sustine banca. Se inainteaza mai multe ipoteze, printre care faptul nu a lucrat de unul singur, poate a avut complicitatea sefilor, sau chiar ca traderul este doar un tap ispasitor, in spatele caruia conducerea SocGen arunca alte pierderi. Daca se confirma ultima ipoteza, ar iesi un film nemaipomenit…

Prezentatorul emisiunii “In gura presei”, difuzata de posturile de televiziune Antena 1 si Antena 3, si-a exprimat public in mai multe randuri sentimentele nu tocmai ortodoxe pe care le nutreste pentru institutiile de credit. “Urasc bancile”, a repetat in dese randuri Mircea Badea, cautand de fiecare data sa sustina aceasta marturisire cu argumente, mai mult sau mai putin, solide.

Cea mai importanta concluzie pe care o putem extrage de aici este ca bancile din Romania au o grava problema de imagine, alimentata cu prisosinta de matrapazlacurile pentru care au devenit celebre. Ura fata de banci pe care o arata cu mandrie Mircea Badea la televizor nu este tocmai straina de populatie, multi romani fiind pe aceeasi lungime de unda. Ceea ce ma intriga este faptul ca bancile nu fac nimic pentru a se repozitiona in perceptia clientilor, ba din contra dau in continuare apa la moara prin produse “smechere” si mesaje de marketing mincinoase.

Nu am fost de acord in mai multe randuri cu explicatiile prezentatorului de la “In gura presei”, insa luni seara (21 ianuarie 2008), Mircea Badea a rostit un adevar absolut dureros pentru sistemul bancar: “Bancile din Romania nu-si asuma nici un risc”, continuand prin a aminti tuturor ca in orice business (asa cum sunt si bancile) este normal sa-ti asumi niste riscuri. Observatia este exceptionala. Este absolut senzationala, chiar daca pare simpla la prima vedere.

Chestia asta cu asumarea riscurilor ma duce cu gandul la dobanzile fixe percepute de banci la imprumuturi. In principiu, avantajul acestor produse de creditare este constituit de faptul ca o dobanda fixa pe toata perioada contractului poate proteja clientul de fluctuatiile pietei. Problema este ca nu poti fi sigur nici de dobanda fixa in Romania, pentru ca bancile percep notiunea de “fixa” dupa cum le vine mai bine. Adica daca lucrurile incep sa mearga prost, dobanda fixa devine brusc variabila. Va mai amintiti cazul Volksbank, care in toamna anului trecut, isi faulta clientii prin majorarea cu 1,5 puncte procentuale a “dobanzilor fixe” la creditele in euro cu garantii reale aflate in sold (ipotecare si de nevoi personale cu ipoteca)? Si asta chiar daca dobanda era prezentata in ofertele de promovare ca fiind fixa pe toata perioada imprumutului… Alin Merer, marketing manager la Volksbank, ne explica atunci ca in contractul de creditare este prevazut ca, in cazul unor schimbari majore ale conditiilor de piata, banca isi rezerva dreptul de a modifica dobanda.

Societe Generale a anuntat ieri ca a inregistrat pierderi de 7 miliarde de euro, 2 din expunerile pe piata subprime si 4,9 provenite in urma unei fraude a unui trader al bancii. Ca atare, presedintele SocGen, Daniel Bouton a vrut sa-si dea demisia, respinsa de consiliul de administratie, insa atat el, cat si presedintele executiv, Philippe Citerne, au hotarat sa renunte la primele pe 2007 si la salariul fix pe primele 6 luni ale lui 2008. Foarte bine au facut… daca ne gandim ca in perioada asta altii au pierdut la fel de mult si au platit incasand milioane de dolari ca bonusuri. Directorul executiv de la Merril Lynch s-a despartit de banca in octombrie anul trecut, in plina criza subprime, si a plecat cu 160 milioane de dolari, iar cei de la Morgan Stanley anuntau pierderi de 9,4 miliarde dolari, pe de o parte, iar de cealalta parte cresteau bonusurile bancherilor si traderilor de top cu 18%. Cei de la Morgan Stanley spuneau ca e vorba de strategie de retentie a oamenilor de top, in fapt aceeasi care au luat deciziile care au dus la pierderi. Asa ca e bine sa vezi cum si oamenii de la varf mai platesc pentru greseli.