Abureala bancara si ecologia

Adaugat de Bogdan Popescu | In categoria Curat murdar! | In data 13-03-2008

Despre metodele prin care bancile isi aburesc clientii se pot scrie zeci de pagini. Vreau sa ma opresc numai asupra uneia dintre ele, pe care am (re)observat-o acum cateva zile si mi-a atras atentia in contextul unor mailuri primite de la banci.

Dupa cum spuneam, saptamana trecuta am vizitat o banca si am cerut o simulare pentru un credit imobiliar. Nu-i important despre ce banca e vorba, pentru ca am observat la mai multe acelasi lucru. Imprumutul respectiv, ca multe altele garantate cu ipoteca, are dobanda mica si fixa pe primele luni, care apoi crestere bine de tot. Dupa ce-mi face calculele, imi explica ce rata voi plati in primele luni, cat va fi dobanda dupa perioada promotionala, consiliera se ofera sa-mi si printeze oferta. Asa ca ma trezesc in brate cu aproape 15 pagini (era un credit pe 20 de ani) de scadentar, in care mi se explica foarte clar cat voi plati lunar in contul fiecarui element al costului (dobanda, comision), iar toate insumate frumos la final, ca sa vad clar cat ma va costa toata afacerea in cei 20 de ani.

Pana acum toate bune si frumoase, numai ca ratele si dobanzile de pe cele 15 pagini erau calculate cu dobanda promotionala, care era valabila numai in primele luni. Asa ca toate cifrele dupa perioada promotionala erau false. In mod normal ar fi trebuit sa primesc un calcul mult mai aproape de realitate, in conditiile in care consilierul mi-a spus cat va fi dobanda dupa aceea. Numai ca asta ar fi scazut atractivitatea ofertei, in conditiile in care clientul ar fi vazut negru pe alb cum i-ar creste rata lunara dupa perioada cu dobanda mica. Insa asa ceva ar putea dauna afacerilor, asa ca mai bine printam zeci de pagini de cifre fara o baza reala.

Si aici ajung la partea ecologica din titlu. Am tot observat ca, in unele mailuri cu comunicate de la banci, fetele de la PR introduc un mesaj ce ne incurajeaza sa protejam padurile. Mai exact, in josul mailului, sub datele de contact, sta scris cu verde mesajul „please don’t print this e-mail unless you really need to”. Stiti povestea: consumand mai putina hartie se taie mai putini copaci. Pai daca asa stau lucrurile, fetele de la PR ar trebui sa vorbeasca si cu cei de la credite, ca oamenii de acolo cam fac risipa de aceasta resursa. Printeaza cate 15 pagini cu cifre aburitoare, cand foarte bine ar fi putut sa-mi dea doar una, cu singurele datele reale, cele din perioada promotionala.

Comments

There are (2) Comments for the Abureala bancara si ecologia

  1. Daaa, sunt convins ca bancile stau cu gandul numai la paduri si la salvarea planetei. Imi si imaginez cum tremura fetele alea de acolo, intre doua rate incasate, cu gandul la soarta ultimilor parshi de padure. Hai sa fim seriosi!

    Cat despre treaba cu dobanda, domnule Popescu, o stiam de ani buni. Pacat ca nu le poate schimba nimeni celor din banci atitudinea asta paguboasa pentru companie.

    Asa or fi peste tot sau e o trasatura tipica romanilor!!??

  2. @scorseze
    Nu stiu cat le pasa fetelor de la PR de salvarea padurilor, dar unele au adoptat campania asta cu reducerea consumului de hartie. Si recomanda si altora. Treaba lor de ce au facut-o si cat le pasa.

Post a comment

*
To prove you're a person (not a spam script), type the security word shown in the picture. Click on the picture to hear an audio file of the word.
Click to hear an audio file of the anti-spam word







  • Mamele din Sibiu isi cer respectat dreptul de ... Asociatia Mame pentru Mame a sprijinit si sustinut demersul mamelor din Sibiu care au lansat o PETITIE pentru a determina cele 3 spitale din Sibiu sa le respecte dreptul legal de a-si putea insoti copii in spital atunci cand acestia au nevoie de internare.
  • A patra editie a Congresului Anual i2s pentru ... Bucuresti, Februarie 2012 In perioada 18-20 Ianuarie 2012 a avut loc la Bordeaux, Franta, cea de-a patra editie a Congresului Anual al i2s, lider in productia de scanere de carte si solutii de digitizare documente legate. In cadrul evenimentului au fost prezentate cele mai importante noutati, tehnologii si produse din domeniul digitizarii de carte si editarii continutului digital.
  • Crezi ca stii sa comunici nonviolent? Comunicarea este fundamentul relatiei intre oameni. Facut corect sau, dimpotriva, violent, procesul de comunicare a nascut numeroase controverse.
  • STYLEBOX – Testează cele mai noi produse cosmetice Încă mai eşti în căutarea cremei de faţă sau a blush-ului care să te mulţumească pe deplin? Atunci ai ajuns în locul potrivit. De luna aceasta cu STYLEBOX ai ocazia să testezi cele mai noi produse de beauty în intimitatea casei tale, exact în momentul în care ai timp sau chef. Un nou concept de beauty se află acum doar la un click distanţă de tine: www.instilulmeu.ro/stylebox
  • Curs de formare in ocupatia de pedagog ... Fundatia „Pentru Voi” din Timisoara are placerea de a va invita persoanele interesate sa participe la un curs de formare in ocupatia de Pedagog de recuperare, autorizat CNFPA.
  • Terapie laser pentru refacerea dupa efort fizic! Laserul ... Pulovare groase, pantaloni de schi, bocanci, caciula, manusi, fular si gata bagajul pentru un week-end la munte! Nu trebuie sa uitam insa un lucru esential: oricat de pregatiti ne simtim pentru o vacanta la munte, cei mai multe dintre noi petrecem mult timp la birou şi nu avem un antrenament saptamanal regulat. Stiati ca peste 95% din accidentele de schi li se intampla persoanelor cu experienta in acest sport, insa fara antrenament fizic?
  • Software pentru Balanced Scorecard si KPI Dashboard de ... Ideal pentru managementul performantei organizationale in Romania
  • Dol.ro a migrat pe platforma de comert electronic ... Diverta, liderul retailului de carte din Romania a implementat o noua solutie pentru vanzarea online oferita de ContentSpeed, furnizor de solutii personalizate pentru e-commerce, membru al grupului Senior Software. Magazinul online dol.ro dispune acum de o platforma flexibila, robusta si usor customizabila. Platforma ContentSpeed a inlocuit-o pe cea oferita de un lider mondial in domeniul software. Aceasta schimbare a avut la baza necesitatea cresterii productivitatii si a flexibilitatii magazinului online dol.ro, precum si noile obiective pentru 2012.
  • Premieră în Educaţia Nutriţionala din România –S-a lansat ... Bucureşti, 1 februrie 2012, în Sala de Festivități a Colegiului Național Gheorghe Lazăr s-a lansat primul manual de nutriție, avizat de Ministerul Educației, Cercetarii, Tineretului și Sportului, introdus ca optional în curicula școlară din România.
  • Un studiu global releva ca majoritatea companiilor sunt ... Epicor indeamna mediul de afaceri sa se pregateasca acum pentru gestionarea globala a emisiei de carbon.


Bijuterii
Bijuterii argint
Telefoane Dual Sim
Ceasuri
Slabire si ingrasare cu Herbalife
Calculatoare Second Hand