Ordonanta de Urgenta Nr.50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori aprobata de Guvernul Romaniei si publicata in Monitorul Oficial in data de 11 iunie 2010 “face curatenie” in lista de comisioane percepute de banci in cazul imprumuturilor. Practic, noua lege obliga institutiile de credit, ca incepand cu data de 21 iunie 2010, sa se limiteze la sase comisioane care pot fi stabilite in noile contracte ce urmeaza a fi incheiate. Aceste taxe se refera la comisionul pentu analiza dosarului perceput numai daca imprumutul se aproba, comisionul de administrare a creditului, comisionul de rambursare anticipata de maximum 1% numai pentru imprumuturile cu dobanda fixa, comisionul de penalizare pentru intarzierea la plata, comisionul unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor si comisionul ce prevede costuri pentru anumite situatii.

Dincolo de excluderea comisionului de rambursare anticipata pentru creditele cu dobanda variabila sau limitarea lui la 1% pentru imprumuturile cu dobanda fixa, actul normativ reuseste sa elimine doua dintre cele mai “dureroase” taxe pentru buzunarele clientilor: comisionul de acordare si comisionul de retragere numerar. Pana in urma cu cateva zile, bancile percepeau consumatorilor inainte de a le pune la dispozitie fizic banii imprumutati trei tipuri de taxe: pentru analiza dosarului, pentru acordarea creditului si/sau pentru retragerea de numerar. Conform noilor prevederi legislative, bancile nu mai pot miza decat pe primul comision, respectiv cel de analiza a dosarului de credit, care va fi platit de consumatori numai in cazul in care imprumutul se acorda. In continuare va prezentam o “descriere” succinta a celor doua comisioane inlaturate prin lege incepand din data de 21 iunie 2010 pentru a intelege absursul acestora.

Comision de acordare – Bancile percepeau aceasta taxa in momentul in care iti acordau creditul solicitat. In urma cu cativa ani, am botezat comisionul de acordare (unele banci ii spuneau comision de instrumentare!) “spaga” pe care clientii o platesc bancilor pentru a primi imprumutul. Stim cu totii ca romanii sunt obisnuiti sa plateasca cate o mica “atentie” doctorului, politistului din trafic, controlorului din tren si functionarului public. Bancile au sesizat si ele acest detaliu si incearcau astfel sa profite din plin de predispozitia cetatenilor de a da un bonus pentru serviciile primite. Ceea ce diferentiaza spaga de la banca de una clasica este modul in care se platea. Daca mita de zi cu zi se achita pe sub mana, la banca spertul era institutionalizat, fiind prevazut in termenii contractuali. Niciun bancher nu a putut sa-mi explice vreodata motivele logice pentru care un client achita aceasta taxa. In sine, ratiunea comisionului de acordare (o denumire total nefericita!) era ingrosarea profitului bancii. Taxa cu pricina se achita procentual din valoarea imprumutului, iar partea proasta este ca se situa undeva la 2% la cele mai multe banci.

Comision de retragere numerar – Bancile aplicau respectivul comision in special creditelor de nevoi (garantate sau negarantate). Mai pe intelesul tuturor, banca nu te imprumuta direct, ci vira suma aprobata intr-un cont. Penru a intra fizic in posesia acestor bani, trebuia sa-i scoti din contul respectiv. In acel moment intervenea comisionul de retragere numerar, care subtia creditul primit, de regula, cu jumatate de procent. Este mai mult decat evident ca o asemenea taxa nu putea fi fair-play pentru client. Si ca sa dam cartile pe fata, putem considera comisionul de retragere numerar cea mai absurda si nesimtita metoda de a mai usura clientul de niste banuti.