Imi plac poeziile. Sunt pasionat de Eminescu, Stanescu, Bacovia, Minulescu, Gyr sau Labis. Fara a avea pretentia ca as putea sa ma ridic la inaltimea incredibilei lor inspiratii, am incercat sa adaptez relatiei client-banca versurile sublimei poezii “De cate ori, iubito…”, scrisa de Mihai Eminescu. Iata ce a a iesit:

Poem pentru o banca (nu conteaza care!)…

De cate ori, tu – banco, de noi mi-aduc aminte,
Contractul de la credit mi-apare inainte.
Pe foile lui albe, dobanda nu se-arata,
Ci doar mai jos, cu litere de-o schioapa,
Sta scris cat am – cu-adevarat – de plata.

Comisioane, taxe si alte mici tarife,
Cu toate-ngramadite in fraze incalcite,
Sa nu-nteleaga prostu’ ca or sa il sugrume
Atunci cand o sa-i fie viata mai draga-n lume.

Si peste ani de zile, triste si ponosite,
Clientul tot achita la rate otravite.
Ii pare rau acuma, dar ce mai poate face?!
Cand banca-l tot streseaza si nu vrea sa-i dea pace,
Chiar de-a platit pe credit atata cat nu face.

Uitandu-se o clipa cu anii inapoi,
Cand a semnat contractul de credit de nevoi,
Clientul isi da seama c-a fost o mare teapa
C-a dat luna de luna o tot mai mare rata
Si si-a lasat – la banca – casa ipotecata.