Imi plac poeziile. Sunt pasionat de Eminescu, Stanescu, Bacovia, Minulescu, Gyr sau Labis. Fara a avea pretentia ca as putea sa ma ridic la inaltimea incredibilei lor inspiratii, am incercat sa adaptez relatiei client-banca versurile sublimei poezii “De cate ori, iubito…”, scrisa de Mihai Eminescu. Iata ce a a iesit:

Poem pentru o banca (nu conteaza care!)…

De cate ori, tu – banco, de noi mi-aduc aminte,
Contractul de la credit mi-apare inainte.
Pe foile lui albe, dobanda nu se-arata,
Ci doar mai jos, cu litere de-o schioapa,
Sta scris cat am – cu-adevarat – de plata.

Comisioane, taxe si alte mici tarife,
Cu toate-ngramadite in fraze incalcite,
Sa nu-nteleaga prostu’ ca or sa il sugrume
Atunci cand o sa-i fie viata mai draga-n lume.

Si peste ani de zile, triste si ponosite,
Clientul tot achita la rate otravite.
Ii pare rau acuma, dar ce mai poate face?!
Cand banca-l tot streseaza si nu vrea sa-i dea pace,
Chiar de-a platit pe credit atata cat nu face.

Uitandu-se o clipa cu anii inapoi,
Cand a semnat contractul de credit de nevoi,
Clientul isi da seama c-a fost o mare teapa
C-a dat luna de luna o tot mai mare rata
Si si-a lasat – la banca – casa ipotecata.

Urmaresc de vreo 9 ani Piata Bancara de la noi. La inceput arata ca o domnisoara numai buna de abordat. Multi ar fi vrut s-o “cunoasca”. S-a tinut batoasa vreo 2 ani, dupa care s-a aratat dispusa sa incerce sa faca “cunostinta”. A experimentat o vreme. Cativa dintre petitori au ajuns s-o “cunoasca” destul de bine. Pana a prins gustul, cum se zice in popor. Din acel moment, Piata Bancara a devenit parte din viata tuturor celor care simteau nevoia s-o “cunoasca”. Era de acord cu orice. Se ajunsese deja, la un moment dat, chiar la perversiuni. Fanteziile clientilor deveneau realitate foarte usor. Trebuiau doar sa ceara. Numai cine n-a vrut nu a beneficiat de serviciile sale. Si a tinut-o asa pana in toamna anului trecut, cand totul s-a schimbat. Piata Bancara a adoptat o alta atitudine. A debutat o noua etapa in viata sa. Pentru ca parintii au tras-o de urechi pentru viata aventuroasa, cerandu-i sa se aseze la casa ei. De atunci se comporta de parca n-ar mai vrea sa faca “cunostinta” cu nimeni. Este o domnita bine, coapta dar nemaritata, care-si astepta alesul. Vede toate defectele petitorilor. Chiar si acolo unde nu exista. Si-a promis ca nu va mai face “cunostinta” cu nimeni in afara Lui. A celui caruia ii va deveni sotie…